Oliviana Fudulache

In editorialul de astazi, am avut ocazia de a discuta cu Oliviana Fudulache, o tanara studenta la Universitatea de Arte și Design din Cluj.

Te-ai întrebat vreodată cum este să evoluezi ca un artist în secolul 21? Cu siguranță, vei găsi amănunte interesante despre ce înseamnă să fii unul când pragmatismul vieții te cuprinde, iar dacă ești în căutarea unui nou talent, Oliviana te va captiva prin conceptualitatea ei și sperăm că o să înveți ceva nou ce o să te ajute pe viitor.

Cuvintele Artistului

Salut! Eu sunt Oliviana Fudulache și studiez grafica la Universitatea de Arte și Design din Cluj. Când cauți sa devii artist, ajungi să te întrebi în jurul cărui lucru sa îți faci discursul. Ce e mai relevant, mijlocul sau motivația?

Știu că vreau să desenez din clasa a patra, doar că atunci voiam să devin pictorița, pentru că presupunea culoare. Puțin mai târziu, am început să desenez doar în creion, de frică de culori. Așa am ajuns la grafică, de frica! Glumesc, grafica e mult mai mult de atât.

Sunt într-o perioadă de căutări tehnice, pentru că vreau să știu să le fac pe toate. Uneori mă gândesc ca e o risipă de resurse interioare…este lumea artei mereu atât de plina de incertitudine?

Probabil cel mai dificil lucru cu care m-am confruntat a fost faptul că am putut observa cum rămân fără creativitate pe parcursul adolescenței. Puțin perfecționistă, m-am concentrat mai mult pe partea pragmatică a vieții, am început să devin obsedată de note de zece, lucru ce i-a dat în cap creativității mele. Ușor, ușor, văd că revine, dar tot simt că am rămas în urmă. Mintea de copil n-o mai recapeți. Încerc să mă agăț de toate prostiile pe care le-am învățat și să le introduc in lucrările mele, să le găsesc o utilitate. Totuși, cred că tocmai ele mi-au format o identitate de artist.

Lucrez în tehnici tradiționale precum cărbune, acuarelă, grafit, tuș, dar cel mai mult prefer să lucrez digital. Visul meu este sa fac arta conceptuală pentru jocuri video.”

“Exercițiu de portret după o domnișoară drăguță găsită pe pinterest ce aduce a game character. 50×70 cm“

Scenă de botez, 2020

"Lucrată digital în Adobe Photoshop, are ca temă laicizarea poporului roman, cu o urmă de ironie. Șase băbuțe, singurele din biserică, asistă curioase la o scenă de botez, portretele fiind luminate de cristelniță. Am făcut un paralelism cu ‘’Lecția de anatomie’’ de Rembrandt, de unde vine și compoziția lucrării. Este lucrată pe dimensiunea 1x 1,4 m, în vederea unui print masiv ce nu a mai văzut lumina zilei."

Unele Lucrări

Scenă din filmul

‘The Holy Mountain’’ – 2019

"Scenă din filmul ‘The Holy Mountain’’, 2019 Cea mai puțin scârboasă scenă din tot filmul. Tot lucrată in Adobe Photoshop, dimensiunea 100×70 cm. Există și printuri fizice."

 Ilustrații digitale

Acuarelă

„Ce e mai relevant, mijlocul sau motivația?”

The Cube | Banda Desenata

heavy