Mihnea-Petru Rafailescu

Aflați în căutarea unui artist dornic de a-și împărtăși experiența, ne-am gândit la Rafa, un graphic designer, concept artist și ilustrator român, stabilit în UK, pe care l-am cunoscut cu câțiva ani în urmă, la începutul proiectului Kuende.


Astăzi vă prezentăm un interviu cu el(ce ne place extrem de mult), și în care credem că sunt multe inside-uri din munca lui și lucruri din care puteți învăța. Îi mulțumim prin intermediul acestei introduceri pentru toate acestea.

Cuvintele Artistului

"În clasa a V-a, am descoperit desenele animate și benzile desenate japoneze. Pasionat de matematică, nu am dat mare atenție plăcerii mele de a-mi desena personajele preferate la finalul tuturor caietelor și cărților mele. Nu mult a trecut până când desenul devenise singurul lucru la care mă gândeam în fiecare zi.


Treptat, am început să urmăresc din ce în ce mai mulți artiști cu mult mai experimentați decât mine la momentul respectiv (și chiar și în momentul de față). Dorința de a-i ajunge din urmă a fost lucrul care m-a motivat să nu renunț și să continui.“

Ne poți prezenta câteva din lucrările/proiectele tale preferate?


“Desigur! O parte considerabilă a galeriei mele constă în lucrări dedicate seriilor mele preferate de jocuri și desene animate. Cu excepția proiectului meu personal CHILDREN OF SKULL, nu am fost niciodată atras de prospectul creării ilustrațiilor cu conținut original. De asemenea, spre deosebire de mulți artiști, esteticile vizuale ale lucrărilor mele nu sunt constante. Ele variază de la o ilustrație la alta datorită motivației mele de a prelua din stilul altor artiști și a-l aplica în lucrările mele. Acest lucru mi-a adus flexibilitate si confort în colaborarea cu diverși clienți cu nevoi variate.“

Ce sfat ai dori să le dai celor care sunt la început de drum?


“Consider că sunt departe de a fi în poziția de a da altora sfaturi, dar uitandu-mă în urmă, probabil aș avea câte ceva de schimbat cu privire la progresul meu în artă. Sunt unul dintre acei artiști care s-au incăpățânat să ia scurtături și să ignore principiile fundamentale ale breslei. Aceste lipsuri m-au ajuns din urmă și adesea simt că nu pot duce anumite lucrări la nivelul următor. Nu grăbiți progresul și lucrați cu pasiune, perseverență și dorință de a primi și accepta critică!“

God of War

Filming Shenanigans (2018)

“Consider că în acest moment tot ce a fost de spus despre cel mai recent joc God of War a fost spus, iar orice alt lucru adăugat este de prisos. God of War (2018) este un titlu care îmbină cu măiestrie toate mediile artistice într-o simfonie de experiențe de neuitat.


Dintre toate, consider că cel mai ambițios aspect al acestui joc a fost procedeul cinematic unde camera nu este tăiată niciodată, iar evenimentele se derulează neîntrerupte în fața jucătorului. Cu acest lucru în minte, fire ludică, am decis să răspund la întrebarea “Oare cine este cel ce filmează și este prezent fără excepție la toate aventurile protagoniștilor noștrii?”“

Super Mario Bros. (2008)

“Simbol al copilăriei mele, faimosul instalator adriatic, împreună cu prietenii săi, înseamnă mult pentru mine chiar și astăzi. Acest omagiu adus seriei a fost prima mea încercare de a crea o compoziție complexă cu mai mult de două personaje.“

iOS Gaming Tribute (2010)

“În 2009 am trecut de la incredibilul Nokia N95 la primul meu smartphone, iPhone 4. Aceea a fost perioada în care cele mai cunoscute jocuri de mobil precum Angry Birds, Infinity Blade și Cut The Rope, și-au avut debutul.


Dorind să clădesc peste ambiția și efortul depus în lucrarea anterioară, această compoziție include de trei ori mai multe personaje – câte puteți recunoaște? Dorind să clădesc peste ambiția și efortul depus în lucrarea anterioară, această compoziție include de trei ori mai multe personaje – câte puteți recunoaște?“

Grand Theft Auto Online

Amerille (2018)

“Primul joc video căruia am fost expus a fost Grand Theft Auto London 1969 la vârsta de 4 ani. Din acel moment, fiecare lansare a unui nou joc din serie s-a simțit ca o sărbătoare pentru mine.


Pe lângă libertatea virutală și atenția la detalii oferită de fiecare titlu în parte, ce m-a fascinat de fiecare dată au fost ilustrațiile promoționale publicate de Rockstar Games. Cu această lucrare am ilustrat personajul meu din MMO-ul GTA Online, dorind totodată să reproduc cu cât mai multă precizie tehnica lui Stephen Bliss, artistul din spatele numeroaselor ilustrații concepute pentru serie.“

Spider-Man: Into The Spider-Verse

“Dropping” By The Printworks (2019)

“Precum mulți alți artiști, aspectul vizual cât și animația în sine a filmului Spider-Man: Into The Spider-Verse m-au impresionat profund. După vizionare, am discutat și schimbat cu prietenul meu, Simran, impresii, opinii și link-uri cu informații din spatele producției animației pentru mai bine de o lună.


În acest timp, mulți artiști s-au simțit inspirați să-și creeze propriile versiuni de Spider-Man reprezentative aspectelor lor caracterizante. Și la fel am făcut și eu. Desenul surprinde clădirea Printworks din orașul Manchester al Regatului Unit, locație unde eu (dreapta) și Simran (stânga) am vizionat filmul. Costumul lui Simran e inspirat din branding-ul liniei sale de evenimente locale, Manchester Gamers Unite, unde aduce împreună developeri independenți de jocuri video, investitori și gameri deopotrivă într-un mediu relaxant și prietenos. Costumul meu e inspirat de mascota Kuende și branding-ul meu de artist. Acestora li se adaugă ghiozdanul meu, de care sunt de nedezlipit, plin de aparatură.“

Children of Skull | Senatus – 1st Shard (2018)

“Children of Skull este un proiect narativ personal care abordează ideea unei realități alternative, în mare parte identică cu cea a noastră.

Recent am publicat pe Behance procesul creării acestei cărți. Acolo puteți vedea și citi mai multe despre acest proiect.“

Unde te putem găsi?

Recent am început să public și lucru legat de graphic design. Acestea pot fi urmărite la:

Pentru ilustrații și alte experimente artistice pot fi gasit la:

Alte Proiecte

heavy