Lena

Deși din primele rânduri s-ar putea să pară o fire timidă, desenele ei abundă în senzualitate, expresivitate și delicatețe. De fapt, am putea spune că subtilitatea este unul dintre atuurile Lenei, dat fiind că toate ilustrațiile sunt cufundate într-un aer de mister și armonie.


Cu siguranță te vei lăsa prins sau prinsă în mrejele animațiilor ei, iar pe parcurs vei descoperi că te poți regăsi în ilustrațiile ei, așa cum ni s-a întâmplat și nouă explorând universul ei enigmatic.

Cuvintele Artistului

„Eu sunt Lena, am intrat foarte timid în lumea ilustrației acum vreo doi ani, dar m-am concentrat mai mult pe ea în ultimul timp. Nu am studiat arta, chiar dacă m-a atras dintotdeauna. Pentru că pe atunci posibilitatea de a trăi din artă părea ceva foarte abstract, am fost încurajată să aleg un liceu mai "serios" și să păstrez desenul ca hobby. Doar că, inevitabil, mi-am găsit drumul înapoi în timpul facultății de PR & Comunicare, când m-am apucat să învăț graphic design pe cont propriu și, ulterior, să lucrez ca Freelance Art Director.

Între timp, mă hrăneam cu artă în toate formele: de la literatură la cinematografie, mă jucam mult cu fotografia și eram absolut fascinată de ilustrație, fără să am curajul să încerc și eu. Aveam un teribil sindrom al impostorului (încă am uneori), atât din cauza lipsei unor studii formale, cât și prin comparația cu artiști incredibili (care trecuseră deja printr-un proces îndelungat pe care eu nici nu îl începusem). Mi se părea că orice aș avea de exprimat există deja în forme mult mai bune decât aș fi eu în stare.”

„Din fericire, nu m-am putut abține să încerc și, după câteva ilustrații pentru prieteni, mi-am făcut o pagină de Instagram de care știau doar cei mai apropiați. Cred că senzația asta de anonimitate m-a ajutat foarte mult la început, a redus din teama de a fi judecată și mi-a dat o super libertate de expresie, atât vizual, cât și în scris, care mi-a intrat în reflex. Acum sunt foarte relaxată, nu pun deloc presiune pe creșterea paginii, desenez când am timp și inspirație, mă concentrez pe ce am de exprimat într-un anumit moment și las lucrurile să vină de la sine. Am înțeles că fiecare are o expresie unică, care odată împărtășită, își va găsi ecoul în alții și va fi amplificată. Cred că cea mai mare provocare este să începi, apoi să continui să creezi chiar și când simți că skill-ul nu îți este încă la nivelul viziunii, iar ceea ce faci îți pare mediocru. E parte din proces și devine tot mai ușor pe măsură ce practici. Mai am mult de învățat, dar am încredere în viziunea din spate și, văzând un progres chiar și de la o lună la alta, simt că sunt pe drumul cel bun. Către ce, rămâne de văzut, dar mă bucur de fiecare pas.”

„Cel mai mult mă inspiră propria experiență și modul magic în care lumea interioară se îmbină cu cea exterioară. Astfel, femeile din ilustrațiile mele sunt visătoare, intense, meditative, conectate la ele însele și la natură, mereu într-un spațiu cald și nocturn, undeva între lumi. Nu sunt angrenate în societate, nu au nimic de demonstrat. Mă mai inspiră animalele sălbatice, ilustrațiile vintage și artiști precum Jenna Barton, Abigail Larson sau Alexandra Dvornikova.”

„În ceea ce privește procesul, mi se pare interesant cum, atunci când vreau să exprim o idee sau o emoție, simt nevoia să o trec mai întâi prin filtrul corpului, al senzațiilor, putând s-o redau cel mai natural doar după ce mi-o imaginez întruchipată. Poate are legătură cu faptul că sunt highly sensitive (HSP) sau cu felul în care procesez personal lucrurile, dar e o tendință pe care am observat-o în orice formă de artă am încercat. Îmi e greu să creez ceva abstract, gravitez mereu în jurul corporalității. Nu știu încă dacă e o limitare peste care trebuie să trec sau ceva esențial în care trăiesc și creez.

Oricum, cel mai mult mă bucură și mă motivează când oamenii îmi scriu că rezonează, că sunt mișcați, că sunt inspirați, când văd cum ceea ce creez se transformă în altceva prin prisma lor personală, când apare conexiunea asta bazată pe ceva profund și intangibil chiar și între oameni din diferite părți ale planetei. Social media poate fi un mediu foarte toxic, dar uneori mi se pare miraculos.”

Urmărește-o pe Lena pe Instagram